1Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înțelept. – 2Frica pe care o insuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl supără, păcătuiește împotriva sa însuși. – 3Este o cinste pentru om să se ferească de certuri; dar orice nebun se lasă stăpânit de aprindere. – 4Toamna, leneșul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic! – 5Sfaturile în inima omului sunt ca niște ape adânci, dar omul priceput știe să scoată din ele. – 6Mulți oameni își trâmbițează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios? – 7Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el! – 8Împăratul, care șade pe scaunul de domnie al dreptății, risipește orice rău cu privirea lui. – 9Cine poate zice: „Mi-am curățat inima, sunt curat de păcatul meu”? – 10Două feluri de greutăți și două feluri de măsuri sunt o scârbă înaintea Domnului. – 11Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată și fără prihană. – 12Urechea care aude și ochiul care vede, și pe una și pe celălalt, Domnul le-a făcut. – 13Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac; deschide ochii și te vei sătura de pâine. – 14„Rău! Rău!” zice cumpărătorul, și plecând, se fericește. – 15Este aur și sunt multe mărgăritare; dar buzele înțelepte sunt un lucru scump. – 16Ia-i haina, căci s-a pus chezaș pentru altul; și ține-l zălog pentru alții. – 17Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriș. – 18Planurile se pun la cale prin sfat! Fă războiul cu chibzuință. – 19Cine umblă cu bârfe dă pe față lucrurile ascunse; și cu cel ce nu-și poate ține gura să nu te amesteci. – 20Dacă cineva blestemă pe tatăl său și pe mama sa, i se va stinge lumina în mijlocul întunericului. – 21O moștenire repede câștigată de la început, nu va fi binecuvântată la sfârșit. – 22Nu zice: „Îi voi întoarce eu răul!” Nădăjduiește în Domnul, și El te va ajuta. – 23Domnul urăște două feluri de greutăți, și cântarul mincinos nu este un lucru bun. – 24Domnul îndreaptă pașii omului, dar ce înțelege omul din calea sa? 25Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduință sfântă, și abia după ce a făcut juruința să se gândească. – 26Un împărat înțelept vântură pe cei răi și trece cu roata peste ei. – 27Suflarea omului este o lumină a Domnului, care pătrunde până în fundul măruntaielor. – 28Bunătatea și credincioșia păzesc pe împărat, și el își întărește scaunul de domnie prin bunătate. – 29Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrânilor sunt perii albi. – 30Mijloacele de vindecare pentru cel rău sunt bătăile și vânătăile până la rană. –