Către mai marele cântăreților. De cântat pe ghitit. Un psalm al lui Asaf.
1Cântați cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălțați strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov! 2Cântați o cântare, sunați din tobă, din harpa cea plăcută și din lăută! 3Sunați din trâmbiță la luna nouă, la luna plină, în ziua sărbătorii noastre! 4Căci aceasta este o Lege pentru Israel, o poruncă a Dumnezeului lui Iacov. 5El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, când a mers împotriva țării Egiptului… Atunci am auzit un glas pe care nu l-am cunoscut: – 6„I-am descărcat povara de pe umăr, și mâinile lui nu mai țin coșul. 7Ai strigat în necaz, și te-am izbăvit; ți-am răspuns în locul tainic al tunetului și te-am încercat la apele Meriba. – (Oprire) 8Ascultă, poporul Meu, și te voi sfătui; Israele, de M-ai asculta! 9Niciun dumnezeu străin să nu fie în mijlocul tău și să nu te închini înaintea dumnezeilor străini! 10Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din țara Egiptului; deschide-ți gura larg, și ți-o voi umple!” 11Dar poporul Meu n-a ascultat glasul Meu, Israel nu M-a ascultat. 12Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor, și au urmat sfaturile lor. 13O! de M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele! 14Într-o clipă aș înfrunta pe vrăjmașii lor, Mi-aș întoarce mâna împotriva potrivnicilor lor; 15cei ce urăsc pe Domnul L-ar linguși, și fericirea lui Israel ar dăinui în veci. 16L-aș hrăni cu cel mai bun grâu și l-aș sătura cu miere din stâncă.