Un psalm al lui David.

¹Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele, la bătălie, ²Binefăcătorul meu și Cetățuia mea, Turnul meu de scăpare și Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu! ³Doamne, ce este omul ca să iei cunoștință de el, fiul omului ca să iei seama la el? ⁴Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece. ⁵Pleacă cerurile, Doamne, și coboară-Te! Atinge munții, ca să fumege! ⁶Fulgeră și risipește pe vrăjmașii mei! Aruncă-Ți săgețile și pune-i pe fugă! ⁷Întinde-Ți mâinile de sus, izbăvește-mă și scapă-mă din apele cele mari, din mâna fiilor celui străin, ⁸a căror gură spune neadevăruri, și a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă. ⁹Dumnezeule, Îți voi cânta o cântare nouă, Te voi lăuda cu lăuta cu zece corzi. ¹⁰Tu, care dai împăraților biruința, care ai scăpat de sabie ucigașă pe robul Tău David, ¹¹izbăvește-mă și scapă-mă din mâna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri, și a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!… ¹²Fiii noștri sunt ca niște odrasle, care cresc în tinerețea lor; fetele noastre, ca niște stâlpi săpați frumos, care fac podoaba caselor împărătești. ¹³Grânarele noastre sunt pline și gem de tot felul de merinde; turmele ni se înmulțesc cu miile, cu zecile de mii, în câmpiile noastre: ¹⁴vițelele noastre sunt prăsitoare; nu-i nicio pagubă, nicio robie, niciun țipăt în ulițele noastre! ¹⁵Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!