¹Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan. ²Însă Isus nu boteza El însuși, ci ucenicii Lui. ³Atunci a părăsit Iudeea și S-a întors în Galileea. ⁴Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, ⁵a ajuns lângă o cetate din ținutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. ⁶Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea. ⁷A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus. ⁸Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. ⁹Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. – ¹⁰Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie.” ¹¹„Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoți apă, și fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie? ¹²Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta și a băut din ea el însuși și feciorii lui și vitele lui?” ¹³Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. ¹⁴Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică.” ¹⁵„Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot.” ¹⁶„Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău și vino aici”. ¹⁷Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat. ¹⁸Pentru că cinci bărbați ai avut; și acela pe care-l ai acum nu-ți este bărbat. Aici ai spus adevărul.” ¹⁹„Doamne”, I-a zis femeia, „văd că ești proroc. ²⁰Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta; și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” ²¹„Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. ²²Voi vă închinați la ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci Mântuirea vine de la iudei. ²³Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. ²⁴Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr.” ²⁵„Știu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” ²⁶Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” ²⁷Atunci au venit ucenicii Lui și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși niciunul nu I-a zis: „Ce cauți?” sau: „Despre ce vorbești cu ea?” ²⁸Atunci femeia și-a lăsat găleata, s-a dus în cetate și a zis oamenilor: ²⁹„Veniți de vedeți un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?” ³⁰Ei au ieșit din cetate și veneau spre El. ³¹În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce și ziceau: „Învățătorule, mănâncă!” ³²Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoașteți.” ³³Ucenicii au început să-și zică deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?” ³⁴Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. ³⁵Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: ridicați-vă ochii și priviți holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriș. ³⁶Cine seceră primește o plată și strânge rod pentru viața veșnică; pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure în același timp. ³⁷Căci, în această privință, este adevărată zicerea: „Unul seamănă, iar altul seceră.” ³⁸Eu v-am trimis să secerați acolo unde nu voi v-ați ostenit; alții s-au ostenit, și voi ați intrat în osteneala lor.” ³⁹Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” ⁴⁰Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. ⁴¹Mult mai mulți au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. ⁴²Și ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înșine și știm că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.” ⁴³După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să Se ducă în Galileea. ⁴⁴Căci El însuși spusese că un proroc nu este prețuit în patria sa. ⁴⁵Când a ajuns în Galileea, a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră și ei la praznic. ⁴⁶Isus S-a întors deci în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaș împărătesc al cărui fiu era bolnav. ⁴⁷Slujbașul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și L-a rugat să vină și să tămăduiască pe fiul lui care era pe moarte. ⁴⁸Isus i-a zis: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu niciun chip nu credeți!” ⁴⁹Slujbașul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuțul meu.” ⁵⁰„Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tău trăiește.” Și omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus și a pornit la drum. ⁵¹Pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui și i-au adus vestea că fiul lui trăiește. ⁵²El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Și ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al șaptelea, l-au lăsat frigurile.” ⁵³Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăiește.” Și a crezut el și toată casa lui. ⁵⁴Acesta este iarăși al doilea semn făcut de Isus după ce S-a întors din Iudeea în Galileea.