¹Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; și au ajuns în pustiul Sin, care este între Elim și Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieșirea lor din țara Egiptului. ²Și toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit în pustiul acela împotriva lui Moise și Aaron. ³Copiii lui Israel le-au zis: „Cum de n-am murit loviți de mâna Domnului în țara Egiptului, când ședeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-ați adus în pustiul acesta ca să faceți să moară de foame toată mulțimea aceasta.” ⁴Domnul a zis lui Moise: „Iată că voi face să vă plouă pâine din ceruri. Poporul va ieși afară și va strânge, cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare și să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea. ⁵În ziua a șasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor strânge în fiecare zi.” ⁶Moise și Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: „Astă-seară, veți înțelege că Domnul este Acela care v-a scos din țara Egiptului. ⁷Și mâine dimineață, veți vedea slava Domnului; pentru că v-a auzit cârtirile împotriva Domnului; căci ce suntem noi, ca să cârtiți împotriva noastră?” ⁸Moise a zis: „Domnul vă va da astă-seară carne de mâncat, și mâine dimineață vă va da pâine să vă săturați, pentru că a auzit Domnul cârtirile pe care le-ați rostit împotriva Lui; căci ce suntem noi? Cârtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.” ⁹Moise a zis lui Aaron: „Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: „Apropiați-vă înaintea Domnului; căci v-a auzit cârtirile.” ¹⁰Și, pe când vorbea Aaron întregii adunări a lui Israel, s-au uitat înspre pustiu, și iată că slava Domnului s-a arătat în nor. ¹¹Domnul, vorbind lui Moise, a zis: ¹²„Am auzit cârtirile copiilor lui Israel. Spune-le: „Între cele două seri aveți să mâncați carne, și dimineața vă veți sătura de pâine; și veți ști că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” ¹³Seara, au venit niște prepelițe și au acoperit tăbăra; și, dimineața, s-a așezat un strat gros de rouă în jurul taberei. ¹⁴Când s-a luat roua aceasta, pe fața pustiului era ceva mărunt ca niște grăunțe, mărunt ca bobițele de gheață albă pe pământ. ¹⁵Copiii lui Israel s-au uitat la ea și au zis unul către altul: „Ce este aceasta?” Căci nu știau ce este. Moise le-a zis: „Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană. ¹⁶Iată ce a poruncit Domnul: „Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, și anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.” ¹⁷Israeliții au făcut așa; și au strâns unii mai mult, alții mai puțin. ¹⁸În urmă o măsurau cu omerul, și cine strânsese mai mult, n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puțin, nu ducea lipsă deloc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană. ¹⁹Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineață.” ²⁰N-au ascultat de Moise, și s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineața; dar a făcut viermi și s-a împuțit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia. ²¹Astfel, în toate diminețile, fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; și, când venea căldura soarelui, se topea. ²²În ziua a șasea, au strâns hrană îndoit, și anume doi omeri de fiecare. Toți fruntașii adunării au venit și au spus lui Moise lucrul acesta. ²³Și Moise le-a zis: „Domnul a poruncit așa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert și păstrați până a doua zi dimineața tot ce va rămâne!” ²⁴Au lăsat-o până a doua zi dimineața, cum poruncise Moise; și nu s-a împuțit și n-a făcut viermi. ²⁵Moise a zis: „Mâncați-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veți găsi mană pe câmp. ²⁶Veți strânge timp de șase zile; dar în ziua a șaptea, care este Sabatul, nu va fi.” ²⁷În ziua a șaptea, unii din popor au ieșit să strângă mană, și n-au găsit. ²⁸Atunci Domnul a zis lui Moise: „Până când aveți de gând să nu păziți poruncile și legile Mele? ²⁹Vedeți că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a șasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui, și, în ziua a șaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găsește.” ³⁰Și poporul s-a odihnit în ziua a șaptea. ³¹Casa lui Israel a numit hrana aceasta „mană”. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă și avea un gust de turtă cu miere. ³²Moise a zis: „Iată ce a poruncit Domnul: „Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmașii voștri, ca să vadă și ei pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncați în pustiu, după ce v-am scos din țara Egiptului.” ³³Și Moise a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană și așază-l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmașii voștri.” ³⁴După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat. ³⁵Copiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o țară locuită; au mâncat mană până la sosirea lor la hotarele țării Canaanului. ³⁶Omerul este a zecea parte dintr-o efă.